Paso Doble este cel mai misterios dintre toate dansurile sportive. Nu există foarte multe informaţii legate de istoria acestui dans, iar despre originea sa se pot face doar supoziţii. Un lucru este însă cert: conţine paşi simpli, de marş

       Una din presupusele origini ale acestui dans ar putea fi marşul francez denumit „Pas redouble”. Acest marş era scris în măsura de 2/4 şi avea un ritm de circa 130 bătăi pe minut.

       Probabil că numele de „Paso Doble” are ca origine ritmul binar al muzicii şi faptul că fiecărei bătăi muzicale îi este alocat un pas. Cu toate acestea, mai este cunoscut şi sub numele de „Spanish One Step” din cauza acelui unic pas care se face pe fiecare bătaie a muzicii.

       În Spania acest gen de muzică mai este cunoscut şi sub numele de „El Soleo” şi este interpretat în timpul coridelor. La graniţa cu Spania, în Sudul Franţei, în 1910, profesorii de dans francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei în saloanele de dans şi, astfel, au început să inventeze figuri de dans care imitau (bineînţeles într-o manieră stilizată) acţiunea din arenele iberice. Acestor influenţe franceze li se datorează şi denumirile unor figuri de dans consacrate, precum: Sur Place, Appel, Huit şi La Passe. Tot profesorilor de dans francezi trebuie să li se acorde creditul de a fi introdus în coregrafiile de Paso Doble şi elemente din alte dansuri spaniole, cum ar fi Fandango şi Rumba, dar mai ales Flamenco.

       Acesta din urmă, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, îşi are originea în cafenelele, teatrele, sălile de bal din cartierul Triana din Sevilla şi a fost influenţat de Fandango, de baladele spaniole, de Tangoul negrilor şi de Guajira caraibiană. Flamenco este o formă de artă caracteristcă sudului Spaniei (Andaluzia) şi se prezintă în trei variante: Cante (cantec), Baile (dans) şi Guitarra (cântatul la chitara).

       Istoria Flamenco-ului a început în secolul al XVIII-lea, când, după un lung proces de influenţare reciprocă, folclorul originar andaluz s-a contopit cu folclorul „Ţiganilor” (Gitanos) din sudul Spaniei şi al maurilor, care au condus Spania timp de câteva secole. Tot în acest context nu trebuie să uităm nici de influenţele culturilor arabe, iudaice şi creştine. Prima dovadă scrisă despre muzica „Gitanilor” provine din anul 1774, dar consacrarea a cunoscut-o în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. 

        Toate acestea au influenţat în mod direct sau indirect evoluţia dansului Flamenco şi, implicit, a Paso Doble-ului. Ca şi Paso Doble, Flamenco poate avea un ritm binar, cum ar fi variantele Tientos şi Farruca şi unul ternar, ca de exemplu Jaleos, Taranto, Granaina, Malaguena, Cartagenera. 

       Combinaţiile dintre cele două ritmuri au generat alte câteva stiluri, precum Cantinas, Romeras, Solea.

       Din 1945, Paso Doble face parte din categoria dansurilor competiţionale, iar începând din 1959 a fost standardizat.

       Melodia are o structură complexă care cuprinde o introducere, o parte principală şi o încheiere, delimitate între ele de accente muzicale clare. Poate şi de aceea există foarte puţine grupuri muzicale care au această muzică în repertoriu lor. Primele cântece consacrate, precum „Der Herr Torero” („Domnul Toreador”) de Maria Andergast şi Hans Lang, şi „Espana Cani” de Pascual Marquina, provin din anii ’20. În forma iniţială, Paso Doble avea o masură de 3/8, mai târziu aceasta devenind 2/4, 3/4. Astăzi, este dansat ca un Two Step, pe o masură de 2/4 sau 6/8. Tempo-ul este de 58-62 bătăi/minut, iar în dans sportiv de 62 bătăi/minut. Luptele cu tauri datează din Creta Veche, dar abia din anii 1700 s-au organizat în Spania.

       Actualmente, Paso Doble reprezintă dramatizarea prin dans a coridei spaniole, ceea ce dă caracterul spectaculos al dansului. Bărbatul îl imită pe toreador, care cu atitudinea sa arogantă, îndrăzneaţă îşi afirmă superioritatea în faţa bestiei. Astfel, dansatorii evoluează împreună sub ameninţarea unui taur imaginar. 

      În Paso Doble, bărbatul (toreadorul) este în lumina reflectoarelor mai mult decât în alte dansuri. Din acest motiv, Paso Doble mai este caracterizat şi ca „dans al bărbatului”. 

     Femeia întruchipează, după cum spuneam, „muleta” (pelerina roşie cu care toreadorul ţine sub control taurul) şi trebuie să fie, în consecinţă, (ca şi aceasta), suplă, fexibilă, elegantă şi pasivă. Cu toate acestea, partenera nu are un rol de figuraţie, frumuseţea si viteza mişcărilor ei trebuind să ilustreze iscusinţa si eleganţa „pase-urilor” toreadorului. Mai mult decât atât, ea trebuie să devină foarte activă atunci când interpretează partiturile de Flamenco din coregrafie.

      Contrar altor dansuri latino, în paşii spre faţă, tehnica labei piciorului este identică mersului obişnuit (se rulează talpa dinspre călcâi spre vârf).Ţinând cont că, în general, fiecărei bătăi muzicale îi este alocat un transfer de greutate, cât şi de faptul că partenerii au, în general, cel puţin două puncte de contact, Paso Doble este un dans uşor de învăţat. Din păcate, datorită faptului că în zilele noastre acest gen de muzică nu mai este la modă, Paso Doble este dansat cu predilecţie în competiţiile de dans sportiv.