Jive

Scurtă istorie a dansului Jive

      După descoperirea Indiilor de Vest de către Columb, a început şi comerţul cu sclavi. Se estimează că în perioada 1840-1900 au fost deportaţi din Africa în coloniile Noii Lumi peste 40 de milioane de sclavi. Încetul cu încetul, cultura, religia, mitolgia şi muzica africană s-au contopit cu cea a indigenilor şi a europenilor. Din acest mix cultural s-au dezvoltat diversele stiluri de muzică şi de dans afro-americane, iar printre acestea se numără şi Jive-ul.


       Acest dans are o istorie interesantă şi controversată. Deşi cuvântul „Jive” are origini neclare, există diferite variante cu privire la acestea. Astfel, cuvântul „Jive” a derivat, probabil, din „Jev”, care în limbajul vest-african Wolof înseamnă „a vorbi obraznic”. Acest cuvânt mai are şi un alt înţeles în argoul negrilor: „minciună, exagerare”. De asemenea, ar fi putut deriva şi din modificarea cuvântului englez „jibe” (a glumi). Alte semnificaţii de argou ale termenului „Jive” sunt: „comerciant ambulant”, „marijuana” şi „relaţii sexuale”. Este însă neclar dacă vreuna dintre aceste semnificaţii a avut legatură cu folosirea termenului pentru dansul în speţă.

       În anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele mai bune perechi de dansatori erau de cele mai multe ori o prajitură.


       Muzica asociată Jive-ului a fost cunoscută sub numele de „Ragtime”, probabil datorită faptului că protagoniştii se îmbrăcau în hainele („rags”) lor cele mai bune sau probabil pentru că era sincopată („ragged”).  În anii ’20, Ragtime-ul a fost înlocuit de dansuri ca „Charleston” şi „Black Bottom” şi astfel şi-a făcut apariţia „Swing-ul”. 

       Spre sfârşitul anilor ’20, combinaţia dintre energicele dansuri „Breakaway”, „Texas Tommy” şi „Charleston” cu „Foxtrot-ul” a generat un nou dans, numit „Lindy Hop”. Cu mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor ’20 – ’30. Numele său are o poveste aparte.

        Pe 21 mai 1927, Charles Lindbergh, aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo de la New York la Paris, deasupra Atlanticului. În toate ziarele se putea citi cu litere de-o şchioapă titlul „Lindy Hops The Atlantic” (Lindy sare Atlanticul). Într-o seară, imediat după zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy din New York, un localnic pe nume George Snowden, poreclit „Shorty George”, privea cuplurile care dansau.

        Fiind întrebat de un reporter ce anume dansau aceştia, George nu a făcut altceva decât să citească titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar care se afla pe banca alaturată, spunând „Lindy Hop”! Şi astfel, acest dans a cunoscut consacrarea în New York, iar de aici s-a propagat în toată lumea.


        În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing s-a bucurat de o recunoaştere deosebită un al doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a apărut la începutul secolului al XIX-lea în America de Nord şi a pătruns în Europa în 1920. Contopirea acestor stiluri muzicale – Blues şi Swing – a dat naştere unui mix muzical pe care se dansa Boogie-Woogie, un dans iubit şi astăzi. Dansatorul de culoare Bill Robinson a avut un rol foarte important în răspândiea şi evoluţia acestui dans.

       După descoperirea Indiilor de Vest de către Columb, a început şi comerţul cu sclavi. Se estimează că în perioada 1840-1900 au fost deportaţi din Africa în coloniile Noii Lumi peste 40 de milioane de sclavi. Încetul cu încetul, cultura, religia, mitolgia şi muzica africană s-au contopit cu cea a indigenilor şi a europenilor. Din acest mix cultural s-au dezvoltat diversele stiluri de muzică şi de dans afro-americane, iar printre acestea se numără şi Jive-ul.

       Acest dans are o istorie interesantă şi controversată. Deşi cuvântul „Jive” are origini neclare, există diferite variante cu privire la acestea. Astfel, cuvântul „Jive” a derivat, probabil, din „Jev”, care în limbajul vest-african Wolof înseamnă „a vorbi obraznic”. Acest cuvânt mai are şi un alt înţeles în argoul negrilor: „minciună, exagerare”. De asemenea, ar fi putut deriva şi din modificarea cuvântului englez „jibe” (a glumi). Alte semnificaţii de argou ale termenului „Jive” sunt: „comerciant ambulant”, „marijuana” şi „relaţii sexuale”. Este însă neclar dacă vreuna dintre aceste semnificaţii a avut legatură cu folosirea termenului pentru dansul în speţă.

       În anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele mai bune perechi de dansatori erau de cele mai multe ori o prajitură.


       Muzica asociată Jive-ului a fost cunoscută sub numele de „Ragtime”, probabil datorită faptului că protagoniştii se îmbrăcau în hainele („rags”) lor cele mai bune sau probabil pentru că era sincopată („ragged”).  În anii ’20, Ragtime-ul a fost înlocuit de dansuri ca „Charleston” şi „Black Bottom” şi astfel şi-a făcut apariţia „Swing-ul”. 

       Spre sfârşitul anilor ’20, combinaţia dintre energicele dansuri „Breakaway”, „Texas Tommy” şi „Charleston” cu „Foxtrot-ul” a generat un nou dans, numit „Lindy Hop”. Cu mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor ’20 – ’30. Numele său are o poveste aparte.

       Pe 21 mai 1927, Charles Lindbergh, aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo de la New York la Paris, deasupra Atlanticului. În toate ziarele se putea citi cu litere de-o şchioapă titlul „Lindy Hops The Atlantic” (Lindy sare Atlanticul). Într-o seară, imediat după zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy din New York, un localnic pe nume George Snowden, poreclit „Shorty George”, privea cuplurile care dansau.

       Fiind întrebat de un reporter ce anume dansau aceştia, George nu a făcut altceva decât să citească titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar care se afla pe banca alaturată, spunând „Lindy Hop”! Şi astfel, acest dans a cunoscut consacrarea în New York, iar de aici s-a propagat în toată lumea.

       În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing s-a bucurat de o recunoaştere deosebită un al doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a apărut la începutul secolului al XIX-lea în America de Nord şi a pătruns în Europa în 1920. Contopirea acestor stiluri muzicale – Blues şi Swing – a dat naştere unui mix muzical pe care se dansa Boogie-Woogie, un dans iubit şi astăzi. Dansatorul de culoare Bill Robinson a avut un rol foarte important în răspândiea şi evoluţia acestui dans.

       Începând din 1920, Lindy Hop, Jitterburg-ul şi Swing-ul au evoluat pe întreg teritoriul SUA, rezultând multe stiluri regionale. Iată mai jos o prezentare succintă a câtorva astfel de stiluri:

     *Savoy Swing: popular în Ballroom-ul Savoy din New York în anii ’30 şi ’40. Este un stil de dans foarte rapid, sacadat, lejer.

     *West Coast Swing: stil de Swing ce scotea în evidenţă dinamismul mişcării picioarelor. A devenit popular în cluburile de noapte californiene în anii ’30 şi ’40. În 1989, West Coast Swing a fost ales „Dansul Statului California”.

      *Whip: stil de swing popular în Houston, Texas, caracterizat de rotiri rapide în jurul partenerului.

      *Supreme Swing: popular în Tulsa, Oklahoma.

      *Imperial Swing: popular în St. Louis, Missouri.

      *Carolina Shag: popular în Carolina de Nord şi de Sud, scoate în evidenţă rapiditatea mişcării picioarelor partenerului.

      *DC Hand Dancing: un mix între Lindy şi Swing, întâlnit în Washington DC.

      *East Cost Swing: popular în oraşele de pe Coasta de Est a Statelor Unite.

      *Ballroom West Coast Swing: stil de Swing popular în şcolile de ballroom, diferit de stilul întâlnit în cluburile de noapte din California şi în cluburile de Swing.

      *Country-Western Swing: stil de Jitterburg popularizat în anii ’80 şi dansat pe muzică Western şi Country.

      *Cajun Swing: stil Louisiana Bayou al Lindy-ului dansat pe muzica Cajun.

      *Pony Swing: stil Country Western al Swing-ului Cajun.

      *Jive: versiunea cea mai răspândită la nivel internaţional este dansată din anul 1968 în competiţiile de dans sportiv.

      *Rock’n Roll: este descrierea pentru unirea a trei forme destul de diferite de muzică: Jazz şi Rhythm’n Blues pe de o parte, Country & Western (Folk) pe de altă parte. Anul 1954 este consemnat oficial ca dată de naştere a Rock’n Roll-ului. Tradus cuvânt cu cuvânt, numele înseamnă „a legăna şi a rostogoli”.                                                                                                                                                     

       Originea acestei expresii este, ca şi în cazul altor dansuri, controversată. Conform unor păreri, ea reprezintă o expresie arhaică, folosită în rândurile populaţiei de culoare şi având conotaţii sexuale. Conform altora, paternitatea acestei denumiri îi aparţine lui Alan Freed, un disk-jockey care susţine că l-a folosit pentru prima dată în 1951 la o petrecere de dans unde el alesese ca power-play melodia „Rock-A-Beating Boogie” a grupului „Treniers”. Pornind de la versurile acestui cântec, el a început să fredoneze în faţa participanţilor refrenul: „Rock Rock Rock everybody – Roll Roll Roll everybody” şi astfel a apărut celebra sintagmă „Rock’n Roll”.

       Rock’n Roll-ul ca gen muzical s-a impus definitiv în 1954 prin cântecul „Rock Around the Clock” al lui Bill Haley. Acesta a fost primul hit internaţional de Rock’n Roll. Cel mai cunoscut cântăreţ şi dansator de Rock’n Roll a fost cu siguranţă Elvis Presley. Stilul său de dans, care făcea senzaţie mai ales prin mişcările sale de bazin caracteristice, i-au adus lui Elvis numele de „King” şi „Elvis the Pelvis”. Alte nume cunoscute din era Rock’n Roll-ului sunt: Buddy Holly, Roy Orbison, Carl Perkins, Jerry Lee Lewis, Little Richard, The Drifters etc.